Asfaltul îmi mângâie talpa
cu mîna lui fină de pămînt rece
,nisipu-mi dansează în palmă
şi nici nu observ dacă timpul mai trece!
Mă plimb printre gînduri,
si-mi ţin visul la piept,
m-aşez pe-o lacrimă şi stau...şi aştept!
Tăcerea din jur m-atinge pe umăr,
dorm valurile mării neîntoarse,
amintiri încep să număr,
le separ pe cele urîte de cele frumoase!
Aerul deodată începe să cânte,
anotimpul „atins” clipeşte din ochi,
privesc spre soare...şi observ că plînge,
iar lacrima verii cade peste noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu