DOR DE TATIANA STEPA

O voce si o personalitate care mi-a schimbat viata cu ceva ani in urma. Nu am avut bucuria si onoarea de a o intalnii personal, dar intr-o perioada a vietii mele mi-a fost cea mai buna
prietena. Imi era de ajuns sa o ascult, sa o inteleg si sa o aprob prin fiecare vers care il cinta....iar asta ma facea sa ma simt alaturi de ea, aproape de ea, ca si cum ma insotea mereu.
Probabil pentru unii e greu de crezut, cum, o persoana pe care nu o cunosti te poate ajuta si intinde o mina...atunci cind cei multi pe care ii cunosti si-au pierdut memoria.
A fost singura care, atunci cind credeam ca nu mai am destula forta sa merg mai departe, "ma tinea" de mina si imi spunea ca nu e sfarsitul lumii si ca pot trece peste toate.
Muzica ei a ramas, si ma insoteste in fiecare zi..., fie din play-listul pe care il am in PC, fie din cd-urile din masina, dar de cele mai multe ori melodiile ei imi cinta in suflet iar asta ma face sa ma simt mereu spectator la un CONCERT TATIANA STEPA
ce nu are FINAL, pentru ca ea, parca nu oboseste NICIODATA.


Traim intr-o poveste
Ce parca nu are final,
Si tot ce-i mort...traieste
Povestea-i parca un spital.

Suntem cu totii tristi
Si fiecare isi asteapta soarta
Ne mor pe rind Artisti
Si-odata cu ei ne moare Arta.

Ne mor cei ce ne erau medicament,
Raminem noi in urma sa-i jelim
Ne transformam din Om, in Pacient
Si ne rugam in soapte sa murim.

Si in sfarsit nu o sa mai fim tristi,
O sa fim morti,
Dar, linga ai nostrii ARTISTI!