Doliu

Ce trist pare totul...oriunde privesc vad doar lacrimi, indiferent ca privesc spre cer sau pamant.
Chipurile celor din jur sunt ascunse sub masti cusute cu fir de indiferenta, indiferenta ce ma doare din calcai pina in palmi,
dar pe cine mai intereseaza ce ma doare? Ma simt lovita fara mila de fiecare secunda si minut ce trece,trec toate pe linga mine
si parca le e teama sa ma priveasca in ochi. Nici macar ochii nu mai par naturali..pe zi ce trece ma conving ca privesc printr-o sticla
si de aceea culorile mor si palesc tot mai tare.
Imie dor de visele in care credeam cindva cu atata tarie, credeam in mine, aveam puterea si forta intreaga doar in suflet..suflet care
candva imi sustinea tot trupul...trup care de ceva vreme nu vrea sa ma mai asculte...pina si el pare trist si resemnat si parca ar vrea sa ma paraseasca, dar nu stie cum sa imi spuna. Ma gindesc sa ii spun chiar eu ca e liber, si ca poate pleca oricand...oricum il inteleg perfect. Nici gindul, nici cuvantul nu se mai tin de mina, stau pur si simplu fiecare intr-un colt...unul priveste pe fereastra, altul sa inchis in camera
si nici nu-mi mai raspunde.
Desi ma parasesc toate, ciudat, dar nu par dezamagita si asta, pentru ca, probabil stiam ca trebuia sa se intimple. Nu mai sunt un intreg, poate nici jumatati, sunt doar firmituri de trup ce cad ca o urma in locurile prin care trec.
Ma aplec si-mi tin durerea in palme, si parca o lacrima curge prin ochii de sticla, la amintirea batrana cum ca..am fost odata.


Sunt un nimeni...nici macar om nu mai sunt,
Sunt doar firmituri ce cad pe pamint,
Sunt noroi, poate pietre, poate lacrimi sunt,
Sau doar stropii de ploaie ce cad pe-un mormint

Mormint anonim, fara groapa sau cruce
Fara nume, nici virsta, nici data
Un loc strimt si adinc ce nu stiu unde duce,
Dar nici nu vreau sa aflu vreodata.

Sa ramana secret, sa il pastrez in gind,
Sa nu vada nimeni cine, sau ce sunt
Sa uite toti ca un treacat de vint
Ca sunt goala, sunt rece...
Sunt doar un mormint!