Doliu

Ce trist pare totul...oriunde privesc vad doar lacrimi, indiferent ca privesc spre cer sau pamant.
Chipurile celor din jur sunt ascunse sub masti cusute cu fir de indiferenta, indiferenta ce ma doare din calcai pina in palmi,
dar pe cine mai intereseaza ce ma doare? Ma simt lovita fara mila de fiecare secunda si minut ce trece,trec toate pe linga mine
si parca le e teama sa ma priveasca in ochi. Nici macar ochii nu mai par naturali..pe zi ce trece ma conving ca privesc printr-o sticla
si de aceea culorile mor si palesc tot mai tare.
Imie dor de visele in care credeam cindva cu atata tarie, credeam in mine, aveam puterea si forta intreaga doar in suflet..suflet care
candva imi sustinea tot trupul...trup care de ceva vreme nu vrea sa ma mai asculte...pina si el pare trist si resemnat si parca ar vrea sa ma paraseasca, dar nu stie cum sa imi spuna. Ma gindesc sa ii spun chiar eu ca e liber, si ca poate pleca oricand...oricum il inteleg perfect. Nici gindul, nici cuvantul nu se mai tin de mina, stau pur si simplu fiecare intr-un colt...unul priveste pe fereastra, altul sa inchis in camera
si nici nu-mi mai raspunde.
Desi ma parasesc toate, ciudat, dar nu par dezamagita si asta, pentru ca, probabil stiam ca trebuia sa se intimple. Nu mai sunt un intreg, poate nici jumatati, sunt doar firmituri de trup ce cad ca o urma in locurile prin care trec.
Ma aplec si-mi tin durerea in palme, si parca o lacrima curge prin ochii de sticla, la amintirea batrana cum ca..am fost odata.


Sunt un nimeni...nici macar om nu mai sunt,
Sunt doar firmituri ce cad pe pamint,
Sunt noroi, poate pietre, poate lacrimi sunt,
Sau doar stropii de ploaie ce cad pe-un mormint

Mormint anonim, fara groapa sau cruce
Fara nume, nici virsta, nici data
Un loc strimt si adinc ce nu stiu unde duce,
Dar nici nu vreau sa aflu vreodata.

Sa ramana secret, sa il pastrez in gind,
Sa nu vada nimeni cine, sau ce sunt
Sa uite toti ca un treacat de vint
Ca sunt goala, sunt rece...
Sunt doar un mormint!

Lumea in 2010

Fiecare zi e ca un Război,
ieri şi azi am luptat singura,
dar...cine ştie?
poate mâine vom fi doi!

E atât de simplu,
să priveşti,să judeci şi să pleci,
Mai greu e să vrei să rămîi...
s-ajuţi, să întelegi...!

Pământul e trist,
lumea s-a schimbat,
oamenii...la fel...
să plângă au uitat!

Privesc în jur,dar nimeni nu mă vede
ADEVARUL...nici el nu se mai crede.
Aşa arată şi acest an,
cu oameni care, in loc de suflet
au o monedă de un ban.

E dureros!
Dar nu doare pe nimeni,
atâta timp cât săptămâna...
Mai are zi de vineri!

Ceasul vietii

Privesc la ceasul vietii
Sperand sa stea in loc,
Macar o clipa, un minut
Sa schimb prezentul in trecut!

Dureri apasa,iar secundele se scurg,
Ghemul fericirii il incurc si descurc!
Astept un moment..apoi sublim: tic-tac!
Conversam intr-una si totusi stau si tac!

Liniste...si totusi galagie!
Iti ofer ceasul!
Ofera-mi timpul mie!

Dar stai! Secundarul s-a oprit!
Si inceputul din nou...
A ajuns la sfarsit!

Iubire-n prag de faliment

Parasita in intunericul infinit al universului,
Puternica luptam s-ajung la astrele ceresti
Sa le iubesc pe toate,
Sa te descopar! Tu ce esti?
Poate esti stea, poate esti luna...
Poate soarele esti chiar tu,
Sau esti eterna fantezie ce-mi umple mintea, sufletul!
Indiferent ce sunt..ce esti
Continui sa te caut in cer, pe pamant, in mine
Chiar daca obosesc si ma inec in suspine.
Clipesc, traiesc, respir atent
Atata timp cat nu aduc...
Iubirea-n prag de faliment!

Restantele unui student

Te caut prin sinteze,
in plina sesiune,
in caminul renovat
cica invat...pe bune!

Trec geana peste grila,
apoi ma-ntind pe spate si..
asa cum ziua cere noapte,
studentu` vrea la facultate!

Decani, lectori universitari
Au castigat la loto
catedra de comunitari!

O diploma atarna in rama,
precum icoana in altar,
studentul parca sta si-asteapta
nota de trecere...macar!

Anotimp feeric

Sa dam cu-al vorbei zor
Precum gradina mea
Cu mir si chihlimbar
Abia, abia, abia.

Sa trancanim de vrei
Cu ce ceremonie
Sunt frunzele de tei
Stropite cu lamaie.

Acele lunii, cine
Le lacrima-n vergele
Printre ecluze pline
De geam cu jaluzele?

Ai sa ma intrebi,dar cine?
De-a lunilor lungime
Si cui marunt nu-i pare
Nimicul si il doare?

Si cine in artar prostul
A pus atata fast
Si nu-si parasi postul
De la Ecleziast?

Si buzele de dolii
Ai sa ma-ntrebi din huma
Cine le sufla? Gata!
Cazu` si-ntaia bruma.

Zici cine porunceste?
Pai...zeii cu firi crunte,
Puternici peste fleacuri
Stapani peste amanunte.

Ghicita-i bezna mortii?
Nu stiu! Dar viata doamna,
I-atat de-amanuntita
Ca linistea de toamna!

Cod galben

Tin soarele in buzunar,
Langa pachetul de tigari,
Brigheta e un felinar,
Vedeta pentru eliminari.

Am ochelari de soare,
Protectie pentru ploaia
Ce va urma sa cada
Peste " comuna" Romania!

Ajung acasa intr-un final,
Imi storc sufletul de apa,
Aflu la telejurnal
De codul galben ce ne-asteapta!

Happy End

In sfarsit lumina
se aprinde intens in sufletul meu
si ma incalzeste acolo in pustietate,
acolo unde distanta...pare un aproape.

*

Dupa atatia ani de singuratate
ma simt un porumbel ce zboara spre niciunde
si zambeste din ochi spre libertate.

*

Acum invat iar sa traiesc fara tine
si nici nu-ti inchipui cat imi e de usor
sa fac iar diferenta dintre ce-i rau sau e bine!

*

Acum am iubirea cu mine de mana
si ma tine strans cu caldura la piept,
ma pot in sfarsit bucura de lumina
si pot sa pastrez pentru mine un secret!

Un cuplu de stele

Cu ochii deschişi
privesc prin perdea
şi văd în ceruri
un "el" şi o "ea"!


El străluceşte puternic,
ea tristă, se întoarce
şi se-ascunde prin nori,
apărînd o întreabă:
"de ce vrei să zbori?"

"nu aş zbura!", dar mi-e teamă de clipa
cînd va fi iar zi.
dacă mâine noapte
nu te-aş mai găsi?

"Iubito nu îţi fie teamă!"
sunt aici...şi rămîn
alături de tine m-aprind şi mă sting.
Tu eşti steaua lîngă care eu vreau
să privesc,
spre pământul ce-l au
cei ce ştiu să admire
o noapte albastră,
.......


aşa cum o fac şi eu...
privind prin fereastră!

Acorduri de chitara

Mi-e sufletul un simplu acord de chitară
Ce cîntă mereu din zi până-n seară
Precum o clepsidră întoarsă mereu
De magicul sunet al meu...sau al tău!

Un sunet curat plin de armonie,
Mă poartă feeric spre o nebunie,
Mă poartă pe aripi spre cerul senin
Şi mă-ntreb în înalturi de plec sau de vin!

Mi-e sufletul un simplu acord de chitară
ce-mi poartă în suflet un doliu tăcut
durerea răsună până înafară...
şi brusc...linişte!
O coardă s-a rupt!
....

Mi-e sufletul un simplu acord de chitară!

Doar eu şi ploaia din mine

nu-mi amintesc dacă există soare, căldură,
vara mai e oare anotimp?
mai există oare pământ sau natură,
mai existăm noi...?
mai există timp?

în mine, doar tunetele se-ntrec în gălăgie
şi ploaia dirijează întunericul dens,
apa îmi umezeşte ochii,
sufletul se trezeşte şi-mi şopteşte: „mi-e frig!
„de ce nu zâmbeşti iar?
sigur asta m-ar mai încălzi!”

doar eu şi ploaia din mine...
doar lacrimi ce mă-nsoţesc
precum gărzile de corp,
soare nu, căldură nu,
şi nici timp să-ntorc!

Vizitată de gânduri

Departe de lume, vise
întrebări rătăcesc prin trecut ,
pleoapele uită să stea deschise ,
zâmbetul caută timpul pierdut


cu ochii deschişi convinsă de soartă,
inima râde, nebună şi bate
vizitată de gânduri, idei abstracte.

De vorbă cu anotimpurile. (fairy tale)

Grăbite, lunile fierbinţi au poposit la acelaşi han cu numele Vară, aşezat mirific la jumătatea drumului 2008.
Obişnuită fiind cu clienţii vechi, mă apropii de masa lor. Uitându-mă în calendar întreb:
-Ca de obicei, nu?
Răspunsul nu întărzie să apară din partea d-rei Iunie. Arăta splendid, elegantă,
cu raze prinse-n plete, rochie ce emana căldură şi lumină în întregul han.
- Da! Ca de obicei! Pentru început servim câteva zile de temperaturi potrivite pentru plimbări şi declaraţii adolescentine
prin parc, apoi ne răcorim, fiecare, cu un pahar de ploaie de cea mai bună calitate, şi,înainte să plecăm,
vom face o petrecere cu menu specialitatea hanului: caniculă de cod galben!
- Am notat! spun zâmbind, îndreptându-mă spre bar. Din urmă mă ajunge doamna August, mai în vârstă ce-i drept.
Mereu radioasă, mă întreabă pe un ton serios:
-Ce e cu tine? Anul trecut nu erai în starea asta!
-Nu înţeleg,ce vreţi să spuneţi? Nu am nimic! răspund, scurt, încercând să scurtez discuţia.
-Nu mă minţii! Te cunosc de copil. Mama ta mi-a fost o prietenă dragă şi i-am promis că voi avea grijă de tine.
Ştii că poţi avea încredere în mine şi, dacă pot, te ajut cu drag!
-Din păcate nu puteţi face nimic! Nimeni nu poate, dar oricum, mulţumesc pentru grija dvs!

****
Au trecut zilele în zbor şi iată că venise şi ziua plecări celor 3 doamne minunate de la Hanul verii.
Le-am îmbrăţişat cu admiraţie şi melancolie spunându-le că le aşteptăm şi la anul,
dar că până atunci le vom simti cu siguranţă lipsa. Atingându-mi sufletul, doamna August a spus:
-Noi putem fi lângă tine tot timpul, trebuie doar să dai voie căldurii să pătrundă, aici, în sufletul tău şi să topească sloiurile de gheaţă ce îţi înfrigurează inima!